Romii: o nouã armã politicã?

Recentele evenimente care au avut loc în Franþa permit o mai bunã înþelegere a ceea ce înseamnã etnia romilor pentru politicã. În spatele expulzãrilor spectaculoase, a demontãrii taberelor ºi a costului repatrierilor se ascunde o strategie pusã la punct încã din mai 2007, construitã pe seama acestor imigranþi, un pic mai speciali.

Mai exact, despre ce e vorba? În urma alegerii lui Nicolas Sarkozy ca preºedinte al Republicii este creat Ministerul Imigrãrii ºi Identitãþii Naþionale. Scopul este de a-i mulþumi pe votanþii de extremã dreaptã, care au votat în numãr mare pentru candidatul propus de UMP. Pentru a se mula pe cerinþe ºi, mai presus de toate, pentru a pãstra noul trend, ministerul anunþã o cifrã-þintã de 30.000 de deportãri pe an. Dacã anunþul e real ºi oferã avantajul unei comunicãri eficiente cu electoratul vizat, apare foarte rapid întrebarea: de unde se vor gãsi, anual, 30.000 de strãini aflaþi în situaþii incerte din punct de vedere legal?

Acesta este atît cazul romilor români ºi bulgari cît ºi al cetãþenilor români ºi bulgari ne-romi care locuiesc în case pãrãsite sau în tabere – ei sînt cei vizaþi de cãtre autoritãþi. De fapt, aceºtia prezintã avantajul cã sînt uºor de depistat pentru cã trãiesc în grupuri, nu opun rezistenþã forþelor de ordine, nu cunosc procedurile ºi nu prea au parte de susþinerea opiniei publice.

Singura scãpare, dar una de proporþii, este cã, din 1 ianuarie 2007, aceºtia sînt cetãþeni ai Uniunii Europene, adicã nu pot fi expulzaþi pe motivul luptei contra imigrãrii ilegale, de vreme ce ei nu mai sînt în afara legii.

Pentru a eluda acest impediment, guvernul decide sã creeze aºa-numitele “repatrieri umanitare”, adicã sã motiveze plecãrile prin plata a 300 de euro pentru adulþi ºi 100 de euro pentru copii.

Din 2007 pînã în 2009, cetãþenii români ºi bulgari au reprezentat între 25 ºi 30% dintre cei repatriaþi pe motivul luptei contra imigrãrii clandestine, ceea ce înseamnã între 8 ºi 10 mii de repatrieri pe an. În 2010 cifra expulzãrilor va fi ceva mai mare – poate ºi din cauza presiunii mass-media. Dacã e sã ne luãm dupã estimãrile numãrului de romi români ºi bulgari care locuiesc în Franþa, marja este situatã între 10 ºi 15 mii, ceea ce implicã faptul cã majoritatea romilor repatriaþi revin în Franþa; spre bucuria autoritãþilor cãci, dacã aceºtia nu s-ar întoarce, cum ar mai putea raporta “norma” expulzãrilor?

Ce s-a întîmplat nou în aceastã varã? În urma unei acute crize politice în care miniºtrii au fost implicaþi în multiple scandaluri, ºi în care lupta contra delincvenþei – slogan al partidului aflat la putere care pare sã întîlneascã dificultãþi reale – romii au devenit din nou soluþia pentru a demonstra intransigenþa unei politici întemeiate pe acþiune ºi pe respectul autoritãþii.

De fapt, nimic nu e cu adevãrat nou, decît cel mult o mai rapidã distrugere a taberelor ilegale (care de cele mai multe ori s-au refãcut cîþiva kilometri mai încolo) ºi o intensificare a “repatrierilor umanitare”.

Singura diferenþã e cã isteria mediaticã ºi stigmatizarea publicã a acestui grup etnic, cu un statut din totdeauna foarte neclar, a antrenat o avalanºã de acuze internaþionale, mai degrabã defavorabile imaginii Franþei în lume.

Romii români imigranþi care, ca peste tot în lume, aveau mai degrabã o imagine negativã, au început chiar sã fie consideraþi din ce în ce mai mult victime. Ca urmare, în faþa eºecului de a instrumentaliza problema romã, guvernul a avut o ultimã tentativã, cu intenþia de a justifica expulzãrile prin mediatizarea cifrelor, cu puternicul argument, bineînþeles, al infracþiunilor comise de cãtre cetãþenii români (printre situaþiile cele mai mediatizate ºi importante de exploatare a copiilor din Franþa se numãrã afluxul de tineri români ne-romi din Þara Oaºului, folosiþi la spargerea parcometrelor pariziene). Strategia pare cã vine însã puþin cam prea tîrziu pentru cã deja majoritatea clasei politice se învrãjbeºte în aceastã problemã.

Ce concluzii putem trage? De cînd sînt cetãþeni europeni, romii români ºi bulgari au sarcina dificilã sã poarte diferite mãºti: de imigranþi clandestini expulzaþi pentru liniºtirea opiniei publice ºi, mai clasica, masca unei etnii prin excelenþã delincvente ºi incapabile sã se integreze.
Aceastã ultimã imagine pare a fi împãrþitã de acei cetãþeni europeni care privesc cu neliniºte sosirea romilor români în þara lor. Pentru a scãpa de prejudecãþile negative sau pozitive (drumul cãtre iad e întotdeauna pavat cu bune intenþii) – cînd vinovatul ideal, cînd victimã eternã – sã vedem cine sînt aceºti faimoºi romi români stabiliþi în Franþa.

Mai întîi de toate, de ce au venit aici? Chiar dacã, de cele mai multe ori, discriminarea este trîmbiþatã de diferiþi romi purtãtori de cuvînt autoproclamaþi, este vorba de fapt de o migraþiune economicã de tip comunitar de provenienþã ruralã. Romii se înscriu într-o miºcare mai amplã de exod al forþei de muncã, care afecteazã numeroase sate din România. Deci nu e vorba de un nomadism al þiganilor, ci pur ºi simplu de un context economic ºi social care îndeamnã o parte a populaþiei rurale rome ºi ne-rome sã îºi încerce norocul în strãinãtate.

Dificultãþile de integrare sînt de ordin cultural? Dacã primii romi, veniþi între 1990 ºi 2000 din Banat sau Transilvania, s-au integrat relativ cu succes, romii mai puþin calificaþi, din regiuni mai puþin dezvoltate, veniþi mai tîrziu au creat noua imagine a întregului grup etnic. Aceºtia din urmã, negãsind de lucru, s-au orientat spre îndeletniciri mãrunte, ca vînzarea de flori sau chiar cerºitul. Absenþa locurilor de muncã legale sau la negru, precum ºi dificultãþile de a avea acces la o locuinþã au permis unor intermediari sã facã bani închiriind locuri pe terenuri care nu le aparþineau, percepînd taxã de folosinþã. Cazurile de exploatare a adulþilor ºi a copiilor au apãrut în rîndul romilor ºi ne-romilor (trebuie menþionat cã în Franþa sînt aproape 3 milioane de ºomeri ºi 100 de mii de oameni fãrã adãpost). Mai mult decît o fatalitate culturalã, care îi condamnã pe þiganii nomazi sã fie din totdeauna paria societãþilor europene, problemele de integrare pe care le experimenteazã sînt legate de dificultãþi conjuncturale ºi administrative de acces la piaþa de muncã. (www.romeurope.org este site-ul unui grup de asociaþii franceze care se ocupã de romi.)

Vorbind despre asta, înainte de a renunþa definitiv la ideea cã romii proveniþi din þãrile est-europene sînt incapabili sã se integreze în Franþa sau oriunde în altã parte, ar trebui sã revenim la exemplul migraþiei iugoslave mai vechi decît cea a altor þãri estice, ºi, mai bine chiar, sã exemplificãm diferite etape ale proceselor de migraþiune.

Aceastã migraþiune a demarat, de fapt, la finele anilor ’60, “normalizîndu-se” în mare parte, fapt care nu a împiedicat apariþia unor grupuri care au comis activitãþi ilegale. Cu toate acestea – dupã cum putem vedea azi – majoritatea imigranþilor romi din fosta Iugoslavie s-a integrat perfect în Franþa într-atît pînã cînd au devenit “invizibili” pentru opinia publicã.

Aºadar, ce este de fãcut? Singura cale este de a facilita integrarea acestor familii rome al cãror numãr, trebuie spus, este foarte redus. În Franþa, romii români reprezintã mai puþin de 1 procent al romilor din România, iar din 2007 aceastã populaþie este constantã. Nu este deci vorba de un exod al romilor români cãtre Occident, ºi cu atît mai puþin de un export de probleme sociale dinspre est spre vest, asta oricît le-ar displãcea naþionaliºtilor de peste tot.

Înainte de a asculta indignãrile politicienilor francezi cu privire la situaþia din România care, bineînþeles, este departe de a fi idilicã – dar asta nu este tema articolului de faþã – e foarte interesant de urmãrit transpunerea în practicã a mãsurilor luate pentru a facilita aceastã faimoasã integrare, ºi anume: accesul la educaþie, instruire ºi muncã. Conform studiului colectivului Romeurope, numai 10% dintre copiii romi care trãiesc în Franþa ºi au vîrsta de ºcolarizare (avînd în vedere cã ºcoala e obligatorie pentru toþi, pînã la vîrsta de 16 ani) merg la ºcoalã.

Principalul motiv este refuzul numeroaselor municipalitãþi, indiferent de culoare politicã, de a-i înscrie pe copii, de teama instalãrii unei tabere în teritoriul localitãþii. A avea parte de o instruire profesionalã e cvasi-imposibil, din raþiuni administrative legate de statutul unui nou venit.

În acelaºi timp, accesul la angajare este limitat la anumite meserii ºi extrem de complicat din cauza mãsurilor tranzitorii care îi vizeazã pe cetãþenii români ºi bulgari.

În cele din urmã, mãsurile restrictive pe care Franþa a lãsat sã se înþeleagã cã doreºte sã le extindã pînã la expirarea termenului (31 decembrie 2013) nu poate decît sã creeze dificultãþi acestei populaþii cu o situaþie deja precarã ºi sã favorizeze infracþionalitatea.

Problema politicã “a integrãrii romilor” mai are o cale lungã pînã la soluþionare. Cît despre romii imigranþi – dacã monitorizarea politicã va continua – încetul cu încetul, vor ajunge sã se conformeze cliºeelor: sãraci, analfabeþi ºi condamnaþi sã trãiascã la marginea societãþilor noastre civilizate.