Exodul Estic

În decembrie, mulți au fost intrigați când un membru croat al Parlamentului European a devenit noul Vice-Preşedinte al Comisiei Europene pe Democrație şi Demografie. Croații au fost cu atât mai surprinşi. Dubravka Šuica, un fost primar al Dubrovnikului, nu a fost recunoscut niciodată pentru contribuții în ceea ce priveşte democrația sau demografia.

Numirea lui Šuica pare de două ori mai absurdă, considerând că Croația este unul dintre statele membre UE cel mai puternic lovite de recenta criză demografică care afectează Europa Centrală şi Sud-Estică. Dacă Šuica a fost încredințată cu această agendă la nivel european, putem fi siguri că decizia numirii sale s-a bazat pe realizări relevante din Croația? Din păcate nu. Ar putea de asemenea să nu fi auzit vreodată de toți tinerii care pleacă spre Irlanda și Germania, de satele părăsite din Slavonia, unde o casă nu costă mai mult decât o mașină uzată, sau de școlile goale din țară, cu 40 de clase dispărând doar în 2019. Dar sigur ar fi trebuit să fie familiarizată cu statisticile oficiale și neoficiale — natalitate de 1,4 copii per femeie, și cei 200,000 de oameni care au părăsit țara în ultimul deceniu?

Poate că ea intenționează să rezolve criza acum amplasând-o în topul agendei în timp ce Croația este la conducerea UE în primele șase luni din ale lui 2020?

Perhaps she intends solving this crisis now by placing it at the top of the agenda while Croatia helms the EU during the first six months of 2020? Din nefericire, nu există niciun semn care să indice o asemenea intenție.

Într-un articol recent, jurnalistul și expertul în Balcani Tim Judah atrage atenția către niște proiecții demografice deranjante. Judah prezice că până în 2050, cu 22% mai puțin locuitori, Croația va fi o țară săracă populată de oameni bătrâni care nu au pe nimeni care să-i ajute. Ca și un fel de consolare, Croația nu este singură. Astăzi, mai mult de 20 de milioane de locuitori ai UE (în jur de 4 la sută) trăiesc într-un stat membru altul decât țara lor de origine, iar acest procentaj continuă să crească. În următoarele decenii, Bulgaria va pierde aproximativ 39% din populația sa, urmați de România cu 30 la sută și Polonia cu 15 la sută. În ceea ce privește țările non-UE dn regiune, și Serbia și Bosnia și Herțegovina vor pierde aproximativ o treime din populație, iar Albania 18 la sută.

Depopularea este departe de a fi un fenomen nou în această regiune: de la emigrarea în masă în SUA la începutul secolului 19, la gastarbeiter (muncitorii oaspeți) care au părăsit Iugoslavia cu sutele de mii pentru Germania și alte țări din Europa de Vest în ultima parte a anilor 60` și 70`, salvând astfel economia iugoslavă. În timp ce mulți nu s-au întors niciodată, echilibrul a fost păstrat de o natalitate ridicată. Acea situație s-a schimbat acum, iar cu războaiele din fosta Iugoslavie în anii 90, Croația a pierdut mai mult de 300,000 de oameni, fie ca a fost vorba de victime, refugiați sau emigranți. În cele din urmă, ultimul val de migrație înspre vest a adus populația sub patru milioane.

În orice caz, noul val de migrație intra-europeană este diferit. Pentru prima oară în istorie, această regiune a Europei trece printr-un adevărat exod de creiere. În alte vremuri, cei care plecau erau muncitorii necalificați, în timp ce acum, ei sunt cei cu cel mai înalt calificați: de la infamii ”instalatori polonezi”, care au speriat Franța acum câțiva ani, la electricieni, tehnicieni și diferiți experți IT. Un procentaj nemaiîntâlnit de 32 la sută dintre acești ”cetățeni mobili ai UE” (așa cum se întâmplă să fie numiți) au studii superioare. Între timp, bulgarii și românii se confruntă cu deficituri severe de medici și asistente. Problema este atât de mare încât un fost ministru român a sugerat o lege împotriva emigrărilor ce depășesc cinci ani.

În plus, tinerii nu mai pleacă singuri, ci își iau și familiile: un semn clar că intenționează să plece definitiv. Chiar și motivele plecărilor s-au schimbat: după numeroase studii, motivele plecărilor nu mai sunt exclusiv economice, dar și sociale. Probleme ca corupția, nedreptatea și lipsa speranței unui viitor mai bun sunt cele mai frecvent invocate motive pentru a pleca.

În timp ce Vestul (Europei) compensează cel puțin parțial pentru lipsa forței de muncă cu imigranți, și Polonia, spre exemplu, primește mulți muncitori din Ucraina, țările mai mici din Est întâmpină o problemă. Aici, etno-naționalismul predomină, iar frica unei națiuni pe cale de dispariție este puternică. Cei pentru care 1989 a marcat, de asemenea, formarea unui stat omogen din punct de vedere etnic, nu acceptă ușor idea imigrației din afara Europei. În schimb, este luată serios în considerare restricționarea emigrației. Ministrul român menționat anterior nu este singur — cam jumătate dintre unguri și polonezi îi împărtășesc dorința, așa cum Stephen Holmes și Ivan Krastev au notat în recenta lor carte, The Light that Failed.

Până acum, strategiile naționale eșuează pentru că guvernele naționaliste sprijinite atât de Biserica Catolică, cât și de cea Ortodoxă, continuă să apeleze la patriotism în loc să asigure nevoile de bază care vor ar ține oamenii tineri și educați și familiile lor acasă — cum ar fi locurile de muncă și creditele ipotecare. Nu este greu de înțeles: oamenii ar rămâne dacă ar putea vedea un viitor pentru ei și copiii lor. Dar acesta este unul dintre ultimele lucruri pe care guvernele par a se concentra. În schimb, minciunile și promisiunile deșarte ale acestora agravează o neîncredere profundă în elita politică — ceea ce se transformă la rândul ei într-un alt motiv de emigrare.

În fața natalităților aflate în cădere, reforme ca cele din Finlanda, unde Aino-Kaisa Pekonen, Ministrul Sănătății și de Afaceri Sociale, la începutul acestei luni, a anunțat introducerea a șapte luni de concediu parental plătit egal pentru ambii părinți, vor fi inevitabil eficiente. Oricum, acestea nu sunt propuneri realiste pentru Europa de Est. În Croația, guvernul a format recent un nou Minister pentru Demografie, Politică Socială și Tineret pentru a se ocupa de criză. În orice caz, chiar dacă un astfel de minister ar putea să lanseze câteva inițiative semnificative, vor lipsi fără îndoială fondurile necesare implementării.

În acest context, noul numit Vice-Președinte pentru Democrație și Demografie nu poate decât să repete promisiunile deșarte din trecut. Cu toate acestea, va trece ceva timp până ce ea și Comisia Europeană vor lua la cunoștință revoluția demografică în curs de desfășurare din inima Europei.